Ce urmeaza?

Pe 3 Mai 2013 am împlinit un an de când primul medic s-a uitat îngrijorat la mine si astfel am înțeles ca am cancer.Nu vreau sa retrăiesc momentul acela,însă,mai apoi,a urmat un an greu,foarte greu,in care am spus de multe ori ca terapia ma va ucide cu mult înainte ca însuși cancerul sa se desfășoare...Am terminat chimioterapia,sunt libera si pot spune ca, in prima mea lupta cu cancerul ,AM ÎNVINS !!!Pe 3,4 si 5 Aprilie 2013 am avut ultimele ședințe de chimioterapie si de atunci organismul meu se reface.In ultima mea discuție cu medicul oncolog mi-a spus ca nu poate sa spuna niciodată ca sunt vindecata 100%,dar asta o știam deja din miile de pagini citite despre posibilul viitor pe care il am.Într-o viata normala nu te gândești ca s-ar putea întâmpla ceva cu tine si asa si eu nu m-am gândit niciodată la moarte asa cum am făcut-o in ultimul an.Cei care ma cunosc stiu ca nu ma gândesc cu disperare la asta dar pot spune ca deși,fac tot ce este posibil pentru a ma trata,sunt pregătită si pentru ce este mai rău.
In anul ce tocmai a trecut am avut momente grele si foarte grele,am făcut si am zis multe,m-am schimbat fizic si psihic in sensul ca aproape nu ma recunosc ca si cum am încheiat o viata pentru a începe o alta,am terminat prietenii si am dezvoltat altele noi dar cel mai greu pentru mine a fost ca in acest an sa nu muncesc.In acest an am simțit cum se pune stigmatul asupra mea,cum prieteni care se considerau apropiați au refuzat sa ma mai vadă însa am întâlnit si legat prietenii cu oameni care nici măcar nu vedeau boala in mine.O tânără din România cu care obișnuiam sa merg la plaja si cu care am locuit timp de 2 săptămâni ii spunea fiicei mele ca nu poate sa ma mai vadă pentru ca ii amintesc de fostul ei logodnic care murise bolnav de cancer.Niciunul dintre prietenii greci nu mi-a întors spatele,mie sau fiicei mele,au fost cu mine in spitale,m-au călăuzit pe holurile acestora si au vorbit cu medici pentru mine sau mai bine zis in locul meu.S-au ocupat de hărții si de toată birocrația care este si in spitalele grecești.M-au făcut sa ma simt într-un mediu sigur,prietenos si le mulțumesc pentru asta.M-au susținut prietenii din tara, au crezut in mine si in tăria mea de a lupta,dar,in primul rand,am crezut eu in mine mai mult decât oricine altcineva.Nu in ultimul rand au fost copiii mei.Sincer va spun ca dacă nu ar fi fost ei nu ar fi fost nici o lupta,nu ar fi existat nici o motivație,iar cei care au copii știu si înțeleg asta.Ei sunt cei care mi-au dat puterea si taria de a lupta.Am fost la pământ,la modul cel mai propriu si m-am ridicat,e posibil sa ajung din nou acolo,nimeni nu știe asta,dar nu ma voi da bătută niciodată.Voi lupta cu fiecare fir de par ce îmi va mai rămâne pana ce voi învinge iarăși.Asta este prietena voastră.Va salut din nou din iubita mea Grecie!!!Acum ma pregătesc sa merg in spatele casei din Samos,unde locuiesc acum, pentru o scurta baie in mare alături de scumpul meu Sasha,un jack russel terrier.Voi rămâne aici pe tot timpul verii si o voi considera ca pe o vacanta binemeritata înainte de a începe din nou munca.Va mai dau vesti noi in Septembrie după ce ma voi întâlni cu oncologul.O vara minunata sa aveți !!!