Insă mulțumesc lui Dumnezeu am trecut peste acea perioada și iată-ma după prima ședință de chimioterapie din turul al doilea ca sa zic asa.Aveam o pauza de trei luni de la ultima chimioterapie și amintirile erau suficient de proaspete încât sa fiu speriata însă doctorul mi-a spus ca mi-a schimbat medicamentele asa ca am presupus ca noua terapie va fi mai ușor de suportat și asa a și fost timp de zece zile după care brusc am făcut febra și am mers la spital.La nici o ora după internare mi se făcea transfuzie de sânge și de trombocite.Febra era cea mai mica problema a mea dar a fost avertismentul ca ceva nu era în regula cu mine.La început medicul de la internări mi-a spus doar ca leucocitele se apropie de 0 și hematocritul era 27.Cu transfuziile de sânge și anumite injecții pentru creșterea nivelului leucocitelor s-a salvat situația într-o oarecare măsură dar problema rămânea starea trombocitelor care de la 150 de mii cat ar fi fost nivelul minim eu aveam undeva la 12 mii.Cu toate ca mi s-a făcut în mai multe rânduri transfuzii de trombocite nu s-a reușit creșterea lor la mai mult de 52 de mii.Deși astăzi am fost externata mai mult datorita stresului pe care îl aveam de a fi în spital trebuie sa fac alte analize peste 2 zile și dacă trombocitele sunt din nou în scădere voi merge înapoi la spital.Orice sângerare gingivala sau nazala,orice pata roșie pe corp este iarăși un semnal de alarma și un motiv sa ma întorc din nou în spital.Am fost internata timp de 8 zile și deși eu nu m-am simțit rău în tot acest timp,când m-am externat astăzi ,doctorul care mi-a semnat hârtiile de externare fiind și cel cel care îmi lua sânge în fiecare dimineață pentru analize și ma ținea la curent cu evoluția stării de sănătate mi-a spus ca puteam sa mor având în vedere situația în care am fost.Abia acum am înțeles cu adevărat prin ce am trecut și cat de aproape am fost de a pierde o lupta.In încercarea de a distruge celulele cancerigene ramase poate după extragerea tumorilor tratamentul îmi otrăvește acum sângele și pe mine și deși sunt tânără și nu am mai fost pana acum niciodată bolnava aceasta otrava ma îngenunchează uneori,e greu,ma doare și plâng uneori,dar când ma ridic sunt din nou gata de lupta și cu cu cancerul și cu efectele cumplite ale chimioterapiei.
Seara trecuta mi s-a povestit de o femeie de 48 de ani care, în urma cu aproape 30 de ani, având aceleași simptome ca și mine și același diagnostic ,datorita unor probleme întâmpinate la internarea în același spital în care acum ma tratez,a renunțat sa facă vreun tratament și desigur ca după opt luni de zile a murit.Am suferit când am auzit povestea și m-a întristat sa vad ca sunt oameni care renunță atât de ușor la viata.Desigur ca nu e ușor,sunt conștientă ca e posibil ca tot ceea ce fac sa nu fie suficient dar nu voi abandona lupta chiar dacă mai primesc vreo lovitura pentru ca doresc sa îmi continui viata,sa ma bucur de ea,de copiii mei,vreau sa îmi cunosc nepoții atunci când voi fi binecuvântată cu ei și sa le povestesc ce părinți minunați au.
